
Sursă: Gândul
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au pus sub inculpare și cer măsuri preventive în cazul firmei în care fosta soție a procurorului constănțean Valentin Ștefan este asociată, transmit surse judiciare pentru Gândul.
Ministerul public a emis, joi, un comunicat de presă în care anunță fără a oferi detalii declanșarea acestei anchete.
Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus, la data de 27 iulie 2026, punerea în mişcare a acţiunii penale fața de o persoană juridică, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, îngroparea deşeurilor şi abandonarea, aruncarea şi/sau ascunderea deşeurilor, se arată în comunicarea publică.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Gândul, care deține drepturile asupra conținutului.



