
Sursă: Gândul
Vasile Tofan le-a cerut investitorilor români să privească Republica Moldova drept o economie aflată în proces de integrare în piața unică europeană și să participe la dezvoltarea unor proiecte comune în industrie, tehnologie și energie. În declarațiile făcute joi, la Palatul Victoria, după întrevederea cu Ilie Bolojan, premierul de la Chișinău a precizat că relația specială dintre Republica Moldova și România trebuie transformată în investiții și infrastructură concretă.
Premierul Republicii Moldova a explicat că alegerea Bucureștiului pentru prima sa vizită externă a fost una „firească”.
„Ne-am dorit ca prima mea vizită externă să fie anume la București și nu putea fi altfel. (…) Când sunt în România, mă simt acasă. Astăzi, revin în calitate de prim-ministru și întrebarea este aceeași: cum transformăm această apropiere extraordinară dintre statele noastre în mai multe investiții și proiecte comune? Cum facem ca acele poduri de flori pe care le-am cunoscut ca tânăr să se transforme inclusiv în poduri de piatră, poduri de capital și poduri energetice?”, a declarat Vasile Tofan, în cadrul conferinței de presă comune cu omologul de la București, Ilie Bolojan.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Gândul, care deține drepturile asupra conținutului.

