
Sursă: Antena 3
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică și mai multe avertizări de tip Cod Galben și Cod Portocaliu, valabile în perioada 31 iulie – 2 august, care anunță temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale în mai multe regiuni ale țării.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 4 august, ora 10:00, valul de căldură va persista în sudul și vestul Olteniei, Banat, Crișana, Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei. În zilele de 1 și 2 august, acesta se va intensifica și se va extinde și în jumătatea nordică a Moldovei.
În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 33 și 38 de grade Celsius, iar în Câmpia de Vest, în weekend, valorile termice vor atinge local 39 de grade, izolat chiar 40 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească pragul critic de 80 de unități. De asemenea, pe arii restrânse, nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime cuprinse între 20 și 24 de grade Celsius.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Antena 3, care deține drepturile asupra conținutului.


