
Sursă: Știrile ProTV
Guvernul caută soluții pentru ca România să importe cât mai puțină energie electrică în următoarea lună. Instituțiile de stat vor fi obligate să reducă din consum, iar cele private sunt îndemnate să își mute activitățile din orele de vârf.
Unele orașe au decis să reducă sau chiar să oprească iluminatul stradal. Premierul se va întâlni cu reprezentanții celor mai mari consumatori de energie pentru a identifica cele mai potrivite soluții în această criză energetică.
România a început deja să primească energie electrică produsă de una dintre centralele nucleare ale Ucrainei. Guvernul le solicită companiilor private, iar instituțiilor de stat le impune reducerea consumului, în special în orele de seară.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Știrile ProTV, care deține drepturile asupra conținutului.



