
Sursă: Digi24
Specialiştii de la Administraţia Naţională Apele Române spun că Dunărea ar putea ajunge, în 6 august, la intrarea în ţară, la un debit mai mic decât minimul din august 2003, de 1.600 de metri cubi pe secundă. Din cauza lipsei de ploi, în sectorul românesc şi în bazinul superior al Dunării, „următoarele două săptămâni sunt critice din punct de vedere hidrologic”.
„România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii. Prognoza de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor indică faptul că, în data de 6 august, Dunărea ar putea atinge la intrarea în ţară un debit mai mic decât minimul înregistrat în august 2003, când debitul a fost de 1.600 mc/s. În ianuarie 1985 s-a înregistrat un debit de aproximativ 1.400 mc/s, însă această valoare nu este comparabilă, deoarece a fost determinată de blocarea scurgerii apei ca urmare a formaţiunilor de gheaţă de pe sectorul românesc al Dunării”, au arătat specialiştii de la Apele Române, într-un comunicat de presă.
Sâmbătă, Dunărea înregistrează la intrarea în ţară un debit de 1.550 mc/s, de aproximativ trei ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie (4.700 mc/s) şi a lunii august (3.900 mc/s). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, debitul este cu aproximativ 25% mai mic (1.550 mc/s în 2026, faţă de 2.000 mc/s în 2025).
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.

