
Sursă: Observator
Am scăpat, la limită, de retrogradarea la categoria junk – nerecomandat investiţiilor! Agenţia Fitch menţine ratingul de ţară al României la BBB-, ultima treaptă înainte de junk. Pericolul, însă, nu a trecut, ci din contră. Costurile de finanţare vor fi dictate în continuare de inflație, deficit și de coerența politicilor de la București.
Milimetric am evitat această retrogradare la junk, însă pericolul rămâne și este ușor mai mare decât până acum, pentru că ne uităm către reformele întârziate și ne uităm totodată și la instabilitatea politică. Instabilitate care este menționată în acest raport al agenției de rating Fitch.
Nu avem un guvern cu putere deplină, iar acest lucru influențează imaginea României atunci când vorbim despre agențiile de rating. Și o chestiune destul de importantă, părerea inițială a agenției Fitch era alta, cea de junk, însă în raportul final există un paragraf în care este scris faptul că România a făcut apel și a adus informații suplimentare. Vorbim aici de Banca Națională a României și de Ministerul Finanțelor.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.


