
Sursă: Biziday
UPDATE, ora 21.30. Într-o intervenție făcută miercuri seara la Digi24, prim-ministrul a spus că oprirea și celei de-a două unități a Centralei de la Cernavodă, la câteva zile după ce Reactorul 1 a fost oprit controlat, va afecta sistemul energetic național și va obliga România să acopere deficitul prin creșterea producției din centralele pe gaze și prin importuri, în special la orele de vârf, seara, între 20 și 23: “Ne afectează. Vom fi puși în situația să pornim tot ce se poate porni din punct de vedere al producției pe gaz și să recurgem la importuri. (…) Fac un apel către cetățenii României, către marii consumatori industriali, să își reducă consumul în orele de seară, atunci când avem un deficit de energie. În restul zilei nu sunt probleme”, a spus Ilie Bolojan.
Prim-ministrul a precizat că, până acum România a importat 1.700 de megawați seara, în condițiile în care era oprit un singur reactor, iar ambele asigură, însumat, o putere de 1.400 MW. “În momentul de față nu există probleme legate de importuri, dar în perioada următoare pot exista astfel de probleme”, a mai declarat Bolojan.
Nuclearelectrica a anunțat că va opri controlat și Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, aceasta urmând să fie deconectată de la Sistemul Energetic Național fie în seara zilei de miercuri, fie în dimineața zilei de joi, în funcție de evoluția nivelului Dunării. Ulterior, Ministerul Energiei a precizat că oprirea va avea loc joi la ora 10 dimineața: “Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici şi a operatorilor economici nu va fi afectată, necesarul de consum urmând să fie acoperit integral”.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Biziday, care deține drepturile asupra conținutului.