
Sursă: Observator
Patru barje vor fi scufundate în apele Dunării, miercuri, pentru a facilita direcţionarea debitului către Centrala Nucleară de la Cernavodă. Specialiştii afirmă că, după dislocarea stâncii Pârjoaia, s-a obţinut iniţial o stabilizare a nivelului apei, mai exact o stopare a scăderii acestuia, iar apoi o uşoară creştere, cu doi centimetri.
Miercuri, 5 august, va avea loc scufundarea celor patru barje, două încărcate la locul dislocării stâncii Pârjoaia, pe Dunărea Veche, şi două aduse de la Galaţi. Două excavatoare de 35 şi 60 de tone echipate cu picon au fost trimise în zonă, utilajele spărgând mecanizat în zona exploziei, iar materialul a fost încărcat în barjele care vor fi scufundate.
"După 14.00 se estimează că va avea loc scufundarea barjelor. Până la acea oră (14.00) se va încărca ultima barjă", au precizat oficialii Apele Române. Marţi după-amiază, specialiştii anunţau că "nivelul Dunării în zona Cernavodă este staţionar, în urma dislocării stâncii obţinându-se iniţial o stabilizare (în sensul stopării scăderii nivelului cu 2 cm/zi), iar apoi o uşoară creştere cu 2 centimetri".
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.

