
Sursă: Gazeta Sporturilor
David Popovici (21 de ani) a plecat vineri dimineață spre Paris, acolo unde va participa la Campionatele Europene de înot (10-16 august). Cvadruplul campion mondial și european va concura în probele de 100 și 200 de metri liber și spune că simte deja emoțiile competiției, pe care le consideră un avantaj înaintea celui mai important concurs al verii. Cursele vor fi transmise pe TVR și în format liveTEXT pe GSP.ro.
Reporterul GSP Roxana Fleșeru va transmite de la Paris cele mai importante știri despre David Popovici, pe toată durata competiției
Înotătorul român a vorbit vineri dimineața pe Aeroportul Otopeni despre obiectivele sale, despre pregătirea din ultima lună alături de campionul mondial Pan Zhanle, dar și despre revenirea sportivilor ruși în competițiile internaționale.
„Da, îmi era dor de o competiție din asta, mai importantă. Îmi fierbe un pic sângele. Depinde de cât de puternici sunt competitorii din interiorul Europei și chiar sunt puternici, mai ales că acum au revenit și rușii în competiție, li s-a ridicat restricția.
Simt deja de o săptămână adrenalina competiției și e foarte importantă. Și adrenalina, și emoțiile care vin la pachet, pe mine cel puțin mă ajută să performez și mai bine. Îmi place presiunea”, a declarat David Popovici, pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte de plecarea spre Paris.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Gazeta Sporturilor, care deține drepturile asupra conținutului.

