
Sursă: Antena 3
În Creta, vântul cu forța unei furtuni a alimentat flăcările și a dus la evacuarea mai multor sate. Doi pompieri au murit după ce au fost prinși de focul care s-a extins rapid în regiunea Rethymno, în vestul insulei. Un alt pompier a murit în apropierea orașului-port Gytheio, în sudul peninsulei Peloponez, scrie BBC. Între timp, în Spania și Franța a început al patrulea val de căldură din această vară, iar pompierii încearcă să împiedice reaprinderea unor incendii de amploare care abia fuseseră aduse sub control.
Martorii au declarat că mai multe incendii au izbucnit în Creta și s-au extins cu rapiditate, cel mai grav focar ajungând să se întindă pe o distanță de până la 15 kilometri.
Locuitorii și turiștii au fost evacuați din Krya Vrysi, satul de munte în care au murit cei doi pompieri.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Antena 3, care deține drepturile asupra conținutului.



