
Sursă: Spotmedia
Camera Deputaţilor se reuneşte, săptămâna aceasta, într-o nouă sesiune extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se şi proiectul privind integritatea, redepus de PNL şi USR, după ce legea iniţială, jalon în PNRR, a picat în Senat.
Potrivit ordinii de zi aprobate de Biroul Permanent, luni, între orele 12.00 – 16.00, se vor reuni comisiile pentru dezbaterea proiectelor, urmând ca plenul să înceapă la ora 16.00.
Marţi vor avea loc doar şedinţe ale comisiilor, iar miercuri, de la ora 12:00, va avea loc şedinţa de plen în care se va da vot final pe proiectele de lege. Joi, deputaţii vor lucra în comisii.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Spotmedia, care deține drepturile asupra conținutului.



