
Sursă: Digi24
Președintele USR și primarul Timișoarei Dominic Fritz susține că este ținta unei campanii politice după ce Prefectura Timiș a emis ordinul prin care indemnizația sa este diminuată cu 10% timp de șase luni, în urma unei decizii definitive privind un conflict de interese constatat de Agenția Națională de Integritate (ANI). Într-o postare publicată marți pe Facebook, liderul USR afirmă că sancțiunea este prevăzută de lege, însă acuză PSD că încearcă să modifice legislația pentru a-i înceta mandatul. Totodată, Paul Finta, prefectul județului Timiș, a precizat că ordinul privind sancționarea disciplinară nu „constată încetarea mandatului de primar” al lui Dominic Fritz.
ACTUALIZARE 18.12: Paul Finta, prefectul județului Timiș, a transmis că a semnat ordinul privind sancționarea disciplinară a lui Dominic Fritz, subliniind că acesta nu „constată încetarea mandatului de primar”.
Știrea inițială: Dominic Fritz și-a început mesajul amintind de presiunile despre care spune că a fost ținta încă din primul mandat.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.



