Ultima oră

Echipa lui Adrian Mititelu a pierdut în fața ACSO Filiași.

ProSport · acum 1 oră · 1 min de citit
ProSport
Foto: ProSport

Sursă: ProSport

FCU Craiova și-a reluat activitatea la data de 20 iulie 2026, iar nouă zile mai târziu a disputat primul meci oficial de la reactivare, pierdut cu scorul de 0-5 în Turul 1 al Cupei României contra ACSO Filiași, echipă preluată în această vară de antrenorul Dragoș Bon, o fostă cunoștință a FCU, în ultimul deceniu fost la rivala CSU Craiova.

Cel mai probabil, Adrian Mititelu şi-a reînfiinţat echipa pentru a obţine ceva bani pe vânzarea sau împrumutul argentinianului Juan Bauza, altfel nu prea se explică repunerea în teren a FCU Craiova, cu mulţi juniori de 16, 17 sau 18 ani, la meciul de reînceput, din Turul 1 al Cupei României, cu ACSO Filiaşi, în care înscrierea sa de către FRF este oricum cu semnul întrebării, din moment ce anul trecut fusese exclusă din toate competițiile pe care le organizează forul condus de Răzvan Burleanu!

Anticipând şi asumându-şi eşecul drastic, scor 0-5, cu echipa antrenată de Dragoş Bon, Mititelu a închis porţile bazei, partida fiind ferită de privirile vreunui curios, deşi au fost câţiva care s-au încumetat să se zgâiască peste gardurile complexului ”Tărâmul Leilor”. În ziua în care rivala U Craiova juca în preliminariile Ligii Campionilor cu Levski Sofia, echipa lui Mititelu a fost umilită de ACSO Filiași, care a condus cu 1-0 la pauză şi s-a desprins în partea secundă. Pentru ACSO Filiași au marcat Daniel Rogoveanu (42), Mirel Neață (51), Bogdan Bușe (58, 90+2) și Mihăiță Balaci (82).

CITEȘTE MAI DEPARTE AICI →

Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de ProSport, care deține drepturile asupra conținutului.

Distribuie: Facebook WhatsApp X Email

Articole similare