
Sursă: Observator
Sistemul energetic este în stare critică din cauza secetei. România a fost la un pas să rămână fără ambele reactoare de la Cernavodă. Oprirea Unității 2 a fost amânată în ultimul moment. De teama unui colaps energetic, autoritățile le cer oamenilor să închidă lumina şi să consume mai puţin în orele de vârf. Mai mult, se face apel la românii care au fotovoltaice şi baterii de stocare să livreze curentul în reţea seara.
Așa arată Dunărea lângă Centrala Nucleară de la Cernavodă. O insulă uriașă a apărut în mijlocul fluviului Tocmai de aceea autoritățile au anunțat că vor opri și al doilea reactor al centralei nucleare la o zi după închiderea reactorului 1. În ultima clipă, s-a revenit aurpra deciziei. Specialiștii Nuclearelectrica au decis să amâne oprirea Unității 2. Însă situația rămâne incertă. Din cauza nivelului scăzut al Dunării și a prognozelor hidrologice nefavorabile, reactorul poate fi oprit în orice moment.
"Am constatat că parametrii monitorizaţi de către noi permit continuarea funcţionării unităţii 2 în condiţii de siguranţă. Nivelul în Dunăre, debitul sunt în scădere, prognoza nu este îmbucurătoare pentru noi şi ne asteptăm să fie o situaţie în care vom opri în viitor unitatea 2", a declarat Romeo Urjan, director CNE Cernavodă. Fără cele două reactoare, care asigură 20% din producţia de curent electric, România ar fi extrem de vulnerabilă. "Cel mai probabil, s-a ales răul cel mai mic. S-a ales a ţine România în lumină şi, respectiv, a accepta că mai există niste marje procedurale conforme cu normele de exploatare a centralei", a declarat Dumitru Chisăliţă, expert în energie.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.



