
Sursă: Observator
Şapte descoperiri ale unui român au revoluţionat criminalistica. Una dintre invenţiile sale este folosită astăzi de FBI și de anchetatori din toată lumea. De la amprente prelevate de pe frunze, la metode prin care o urmă poate dezvălui nu doar cine a fost la locul unei crime, ci și când a fost lăsată urma, Gheorghe Popa și-a dedicat viața căutării adevărului ascuns în cele mai mici detalii. Fostul șef al Poliției Române vorbește, într-un interviu acordat în exclusivitate Observator, despre invențiile care i-au adus recunoaștere internațională, despre cazurile care i-au schimbat destinul și despre misiunea pe care și-a asumat-o astăzi: să salveze școala românească de criminalistică.
Un adolescent pasionat de adevăr și de romane polițiste și-a propus să schimbe lumea. A reușit mai repede decât se aștepta. Încă din primii ani de carieră în Poliție, pe când ancheta un jaf aparent banal la Miercurea Ciuc, Gheorghe Popa a făcut o descoperire care avea să schimbe felul în care sunt făcute cercetările la fața locului.
„Am văzut acele frunze pe jos. Și mi s-a părut suspect cum erau ele torsionate. Și am stat și m-am gândit: Dar cum să ridic eu urmele astea? Am studiat anatomia plantelor, vreo trei ani de zile a durat acest studiu, pe diferite categorii de frunze, de vârste diferite, de la plante diferite, până când am constatat că, prin stoparea procesului de fotosinteză, apare o diferență de culoare între zona care a fost lezată. Și atunci când am luat frunza și am pus-o deasupra unei surse de lumină, mi-au apărut amprenta și porii. Am prezentat-o prima dată la noi, în România, a făcut furori”, povestește Gheorghe Popa, fost șef al Poliției Române.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.

