
Sursă: Gazeta Sporturilor
Stjepan Tomas, antrenorul celor de la Oțelul Galați, a prefațat partida cu Dinamo din etapa a treia a Superligii. Meciul a fost programat pe 31 iulie, de la ora 21:30.
Stjepan Tomas a făcut o scurtă prezentare a jocului adversarei și nu s-a arătat impresionat de victoria cu 5-1 a „câinilor” în fața campioanei en-titre, Universitatea Craiova. Tehnicianul celor de la Galați se bazează pe avantajul terenului propriu și pe o pregătire foarte bună defensivă.
„Cu siguranță ne așteaptă un meci dificil pentru că știm ce club este Dinamo și ce echipă au, mai ales că au un antrenor nou. În ultimul meci, cel cu Craiova, au marcat 5 goluri și au făcut un joc extraordinar. Au jucători buni pe plan individual, le place să joace fotbal. Știm că antrenorilor portughezi le place jocul bazat pe pase. Au o echipă bună, dar noi jucăm acasă, în fața suporterilor noștri și sper că stadionul va fi plin, iar suporterii ne vor împinge de la spate.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Gazeta Sporturilor, care deține drepturile asupra conținutului.


