
Sursă: HotNews
Inspectorii de la ANAF și Vamă vor primi premii substanțiale pentru banii pe care îi aduc la buget din controalele și sancțiunile pe care le aplică firmelor, potrivit unei legi adoptate de Parlament, dar contestate de patronii membri ai confederației IMM România.
Legea privind instituirea unui mecanism de recompensare a performanţei pentru personalul autorităţilor administraţiei fiscale şi vamale care funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor cu atribuţii în colectarea veniturilor bugetului general consolidat a fost adoptată luni de Senat, iar miercuri a primit și votul Camerei Deputaților, ca for decizional.
Mai departe, textul a fost depus la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii. Pentru a putea intra în vigoare, legea inițiată de parlamentarii liberali Gabriel Andronache și Bogdan-Iulian Huţucă trebuie promulgată de președintele Nicușor Dan și publicată în Monitorul Oficial.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de HotNews, care deține drepturile asupra conținutului.

