Sursă: Profit.ro
Cu cât Uniunea Europeană avansează mai hotărât spre neutralitatea climatică, cu atât descoperă că prima condiție a unei tranziții reușite nu este viteza decarbonizării, ci securitatea aprovizionării. În absența acesteia, obiectivele climatice, competitivitatea industrială și stabilitatea socială devin vulnerabile în fața unei realități pe care geopolitica o reamintește constant: energia nu circulă doar prin piețe, ci și prin geografie, infrastructură și raporturi de putere.
Crizele ultimilor ani au schimbat fundamental această perspectivă. Invazia din Ucraina a scos la suprafață costurile strategice ale dependenței energetice, iar tensiunile recurente din Orientul Mijlociu și riscurile asociate unor puncte maritime critice, precum Strâmtoarea Ormuz sau Marea Roșie, au arătat cât de fragilă poate deveni securitatea aprovizionării într-o lume în care comerțul cu energie este expus conflictelor geopolitice. În acest context, gazul natural și infrastructura LNG nu mai sunt evaluate exclusiv prin prisma emisiilor de carbon, ci și prin contribuția lor la reziliența economică și la securitatea națională.
Această schimbare nu reprezintă o abatere de la dreptul european al energiei, ci dimpotrivă, o întoarcere la fundamentele sale. Articolul 194 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene stabilește patru obiective majore ale politicii energetice europene: buna funcționare a pieței interne, securitatea aprovizionării, promovarea eficienței energetice și dezvoltarea surselor regenerabile, precum și interconectarea rețelelor energetice. Este esențial de observat că tratatul nu instituie o ierarhie între aceste obiective. Din punct de vedere juridic, securitatea aprovizionării are aceeași valoare normativă ca decarbonizarea sau promovarea energiilor regenerabile. Această interpretare capătă astăzi o relevanță practică fără precedent.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Profit.ro, care deține drepturile asupra conținutului.
