
Sursă: G4Media
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan afirmă, joi, într-o postare pe Facebook, că PSD a întârziat reformele, a amenințat că le blochează, iar acum încearcă să-și pună medalia la gât, susținând că Parlamentul a făcut ceea ce Guvernul nu a fost în stare să facă.
„PSD a întârziat reformele, a amenințat că le blochează, iar acum încearcă să-și pună medalia la gât. Nu merge așa. Cinci dintre cele șase proiecte legislative necesare pentru PNRR au fost adoptate astăzi în Parlament. Miza: aproape 4 miliarde de euro pentru România. Guvernul condus de Ilie Bolojan a deblocat proiectele și a cerut convocarea Parlamentului. PNL le-a susținut și le-a votat. Sorin Grindeanu susține acum că Parlamentul a făcut ceea ce Guvernul nu a fost în stare să facă. Realitatea este exact invers: Guvernul Bolojan a deblocat reformele pe care PSD le-a întârziat și a adus proiectele la vot”, afirmă Siegfried Mureșan.
Europarlamentarul PNL subliniază că „aceste reforme înseamnă o administrație mai eficientă, performanță la ANAF și la Vamă, reguli mai clare pentru construcții și investiții, mai multă integritate și modernizarea sectorului energetic”.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de G4Media, care deține drepturile asupra conținutului.



