
Sursă: Digi24
Guvernul anunţă, miercuri, că testarea aplicaţiei de cadastru şi carte funciară – e-Terra a mai parcurs o rundă de evaluare, existând „un număr limitat” de aspecte tehnice care vor fi corectate înainte ca ea să fie accesibilă publicului.
„Testarea independentă a sistemului e-Terra, realizată de STS, DNSC şi Cyberint, a mai parcurs o rundă de evaluare. Un număr limitat de aspecte tehnice urmează să fie corectate înainte ca aplicaţia să fie expusă public. Echipa ANCPI lucrează în prezent la remedierea acestora, urmând ca fiecare corecţie să fie validată printr-o nouă rundă de testare înainte de a trece mai departe. Această verificare are loc într-un mediu de testare controlat – exact pentru a evita ca astfel de aspecte să fie descoperite abia după ce aplicaţia devine publică”, a transmis, miercuri, Guvernul, într-un comunicat de presă.
În paralel, ANCPI şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei au avut întâlniri directe cu notarii publici şi cu specialiştii în cadastru afectaţi de întrerupere, pentru a stabili împreună modul optim de reluare a operaţiunilor. Aceste discuţii vor continua, în perioada următoare, cu toţi cei afectaţi, pentru ca procedura de reluare a activităţii să răspundă nevoilor tuturor sectoarelor afectate.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.



