
Sursă: Biziday
În județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin valul de căldură intens va persista și se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale lunii august. Temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade în județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj și de 39…41 de grade în județele Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de până la 25…26 de grade, cu cele mai ridicate valori în dealurile Crișanei.
Miercuri (5 august) valul de căldură persistent se va extinde și se va intensifica în Moldova, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, sud-vestul și centrul Munteniei, unde va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu minime de 20…24 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în dealurile Banatului.
Începând de astăzi, 4 august, în intervalul orar 12:00 – 20:00, va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Biziday, care deține drepturile asupra conținutului.



