
Sursă: Antena 3
Agenția Fitch ar fi decis vineri să mențină ratingul de țară al României, evitând, cel puțin pentru moment, o retrogradare. Economistul Christian Năsulea a declarat, la Antena 3 CNN, că situația rămâne tensionată, întrucât săptămâna viitoare urmează evaluarea agenției Moody's, iar o singură retrogradare din partea uneia dintre cele trei mari agenții de rating ar putea avea efecte importante asupra piețelor și investitorilor.
„Am stat cu stres zilele acestea pentru că nu se știa foarte clar. Existau argumente care să ne ducă și în direcția unui down rating, dar existau și argumente pentru păstrarea ratingului de țară. Și același lucru se va întâmpla, de fapt săptămâna viitoare, când trebuie să vedem exact care va fi poziția celor de la Moody's.
Și aici e important să spunem că oricare dintre aceste agenții ne-ar retrograda, o singură retrogradare din trei este suficientă, în așa fel încât anumite fonduri de investiții, anumiți investitori să fie obligați statutar să vândă titlurile de stat pe care le dețin de la statul român, chiar dacă trebuie să facă acest lucru vânzând în pierdere.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Antena 3, care deține drepturile asupra conținutului.



