
Sursă: Gândul
Ilie Bolojan a fost întrebat de Gândul ce mesaj are pentru români și dacă își cere scuze față de populație pentru situația prin care România trece, sub mandatul său: cea mai mare inflație din UE, recesiune economică, printre cele mai mari dobânzi, prețuri record la motorină și benzină, cea mai gravă criză energetică de după Revoluție. Premierul demis a punctat că Executivul a luat măsurile necesare pentru stabilizarea economiei și reducerea deficitului bugetar, cu costurile aferente.
În timpul guvernării sale, România are cea mai mare inflație din UE, se află în recesiune economică, are unele dintre cele mai ridicate dobânzi și prețuri record la carburanți, însă premierul demis a respins ideea că Executivul ar fi responsabil de acest dezastru. Vizibil deranjat de întrebare, Bolojan a dat un răspuns evaziv și a transmis că Guvernul a făcut ”ceea ce trebuie” pentru a scoate România din criza economică. Mai mult decât atât, Bolojan a transmis că următorul premier desemnat ar trebui să continue demersurile pe care el le-a început.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Gândul, care deține drepturile asupra conținutului.



